vernisaj de pictura

Satin-II

Contrast

Iubire-atemporala

Meditatie

Odalisca

Prag

Sambata

Verisoare

Vernisajul de pictura si tablourile originale sunt conditiile ca un artist sa se poata face remarcat. Acest context este dealtfel complementar cu un prag financiar rezonabil sau un cec de valoare. O secventa din sala Orizont vine in contrast cu un anumit eveniment petrecut la Simeza. Cele doua verisoare expun in sfarsit impreuna intr-un vernisaj artistic de pictura. Trecatorul este binevenit, aici poate vedea originale tablouri ale autorilor din Bucuresti.

Un spatiu menit pentru meditatie, recreere culturala, un spatiu in care gasiti in orice moment al anului un vernisaj cu tablouri originale. Acum, in anotimpul verde, toata lumea are timp si de asa ceva.

Procesul nu se opreşte aici. Odată cu evaporarea apei, trece din nou în carbonat care se depune sub forma unui voal alb. Sub influenţa luminii, lucrarile murale expuse la radiaţiile solare sunt afectate de componenta radiaţiilor ultraviolete şi infraroşii în sensul modificării v-alorii tonului lor cromatic, astfel unele culori de deschid, altele, din contră se închid.

Dispunerea degradărilor depinde de intensitatea şi timpul de acţiune al radiaţiilor luminoase, şi, implicit de poziţia pe care o ocupă suprafaţa faţă de sursa de lumină. Radiaţiile ultraviolete produc radiaţii ce determină reacţii fotochimice la nivelul picturii asupra lianţilor – mai ales asupra celor organici.

Umiditatea constituie, de asemenea, una din principalele cauze ce determină modificarea compoziţiei chimice şi implicit culoarea anumitor pigmenţi. Pigmenţii folosiţi în pictura murală pot fi de natură minerală (naturali / artificiali) sau organică (naturali sau artificiali). Alegerea lor se face în funcţie de tehnica de executie. Astfel, dacă în lucrarea a secco gama de pigmenţi ce pot fi utilizaţi nu cunoaşte restricţii, în cea a fresco se folosesc numai pigmenţi cu rezistenţă la mediul alcalin. În decursul timpului, paleta de culori s-a îmbogăţit atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ. S-a recurs de asemenea, la combinarea tehnicilor de executie, în cea a fresco fiind executate unele detalii a secco, cu scopul de a mări diversitatea culorilor şi implicit de a potenţa expresia artistică. Pigmenţi precum miniul de plumb (roşu), albastrul azurit sau albastrul smalţ au fost astfel utilizaţi, fiind aplicaţi cu ajutorul unui liant. Albul de var (carbonat de calciu) - principalul component mineralogic al carbonatului de calciu este calcitul, acesta conţinând şi aragonit. Reversibilitatea - în urma îmbătrânirii naturale, fixativul trebuie să rămână capabil să fie extras de pe suprafaţă. Acest lucru înseamnă să fie solubil în solvenţi care să dizolve adezivul dar nu şi stratul pictural sau tencuiala de tratat (vezi şi subpunctul 5.3.1). Electricitatea statică - este strict legată de punctul de înmuiere al adezivului. Acesta nu trebuie să fie prea coborât, deoarece în stare moale, acesta permite particulelor din atmosferă să adere solid la stratul de culoare. De asemenea, în funcţie de solventul în care a fost dizolvat, adezivul va stărui mai mult sau mai puţin timp pe suprafaţă, ceea ce influenţează gradul de acumulare al prafului. General a fost stabilită limita inferioară a agenţilor de fixare la 70°C. Protecţia stratului fixat – este necesară din două motive - contra agenţilor atmosferici (să împiedice pătrunderea razelor UV şi a umidităţii) şi contra acţiunilor mecanice. Se pot îmbunătăţi capacităţile de protecţie prin adăugarea unor produşi absorbanţi UV. Netoxicitatea - se vor alege întotdeauna produşi de fixare cu toxicitate scăzută, iar în situaţiile în care folosirea celor foarte toxici este indispensabilă trebuie luate masuri de protecţie adecvate. Viteza de evaporare a dispersantului – timpul de evaporare al dispersantului de pe suprafaţa tratată trebuie să permită pătrunderea în profunzime, dar să nu determine condensarea vaporilor de apă pe suprafaţă dacă atmosfera este foarte umedă. Materialele organice pot fi descrise după proprietăţi precum transparenţa, puterea de adezivitate sau stabilitate, care pot fi determinate după structura chimică, după aspectul fizic sau după modul în care a fost aplicat. Cele mai multe materiale formează film în momentul în care se împrăştie uniform pe stratul suport. Cu cat molecula lor este mai mare, cu atât materialul (filmul) obţinut este mai puternic. Marea majoritate a materialelor naturale care formează film - de tipul răşinilor, gumelor şi cerurilor, sunt formate din molecule lungi, care sunt mari în comparaţie cu moleculele solventului dar mici în comparaţie cu moleculele polimerilor sintetici.

Din acest motiv, ele sunt treptat înlocuite în industria de restaurare cu produse alternative sintetice. Astfel se obţine o mărire a moleculelor şi o capacitate mai mare de adezivitate. Marea majoritate a materialelor care formează film sunt polimeri. Un polimer este o moleculă mare formată din multe unităţi identice de mici dimensiuni, numite monomeri. Pentru a forma un polimer, un monomer trebuie să se unească cu două alte molecule. În continuare se produce un lanţ polimeric drept, dacă un monomer reacţionează cu trei alte molecule din acelasi rand.