|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Caolin
Crepuscul
Cuplu
Cuplu-II
Karma
Odihna
Paris
Selenar
Tablouri de grafica si pictura in tus si acuarela, lucrari celebre si modelaj in
caolin sunt expuse in noua expozitie romaneasca la muzeul national de arta, lucrari de aquatinta in roz si negru, performance multimedia si miniaturi de sidef. Acesta este al nostru crepuscul de forme si uitari.
De aceea, gama de produse ce se poate utiliza devine foarte largă, de la produși tradiționali organici până la substanțe. Aceștia vor fi selectați în funcție de degradările de tratat și de obicei diferă în funcție de situația aparte a fiecărui obiect de tratat. Colectia cuprinde mai multe tablouri, o acuarela si pictura grafica in tus, si cateva piese de ceramica lucrate intr-un caolin si apoi smaltuite in nuante de acajou. Pe Calea Victoriei puteti vizita o expozitie de arta romaneasca, un crepuscul al muzeului national.
Tablouri apasate de hasura in tus negru alterneaza cu imaginile de oglinda a reproducerilor de pe pereti. Impresionante sunt insa cele realizate in grafica cu accente de acuarela si pictura centrala in culori voluptoase. Sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, aceste tablouri vor fi reevaluate si analizate de comisii pertinente, cele de grafica si pictura in tus vor capata rame noi si acuarela va fi la mare pret odata ajunsa in afara tarii. Lucrari de mari pictori celebri romani au fost exportate in strainatate, alaturi de alte tablouri de grafica. In Paris a avut loc cu ocazia unei expozitii traditionale pe tema Delta Dunarii un spectacol intercultural.
Astfel, încorporând doi monomeri în cadrul lanțului structural al aceluiași polimer, se pot combina proprietățile celor doi monomeri de bază, dându-se naștere unor rășini cu proprietăți pe care nu le-ar fi putut avea dacă ar fi fost obținute numai dintr-un singur monomer, cum este cazul Paraloidului B72, un copolimer al metil acrilatului și etil metacrilatului. O altă trăsătură ce face ca rășinile să fie diferite de alți compuși este greutatea moleculară a acestora. În cazul compușilor organici "obișnuiți" greutatea moleculară este relativ mică, iar în cadrul unui singur compus toate moleculele sunt identice. Rășinile au o greutate moleculară mare, iar valoarea acesteia pentru o rășină reprezintă de fapt o medie (din cauză că în cadrul aceleiași rășini se găsesc legături mai scurte și legături mai lungi). O consecință o constituie faptul că rășinile nu au un punct de topire ci un index de topire, putând fi astfel utilizate ca materiale termoplastice (prin încălzire, legăturile scurte devin lichide în timp ce, cele lungi rămân solide. Legăturile "topite" acționează ca un solvent, "trezind" întreaga structură care devine lipicioasă. Reducând temperatura, întregul sistem redevine solid și nu mai este lipicios). O a treia proprietate importantă a rășinilor o constituie existența punctului Tg. În faza solidă fiecare rășină are o fază "sticloasă" (în care este tare și fragilă) și o fază "elastică" (în care este mai moale și mai elastică). Punctul Tg reprezintă temperatura la care se face trecerea de la o fază la alta. Valoare acestuia determină multe din proprietățile mecanice și câteva din cele chimice ale unui polimer. (vezi capitolul 5.2.4: "Proprietăți mecanice ale polimerilor")
Înțelegerea acestor trei proprietăți de bază ale rășinilor (structura ramificată, lipsa unei greutăți moleculare fixe și existența punctului Tg) ajută la alegerea unei rășini potrivite pentru scopul ales: consolidare, fixare sau peliculizare pe suprafață (cazul verniurilor). Selectarea acestora pentru a fi folosite ca fixativi sau consolidanți se face pe baza proprietăților pe care trebuie să le îndeplinească un fixativ ideal. De asemenea, trebuie ținut cont și de modificările pe care rășinile sintetice le suferă în timp și care se referă atât la proprietățile fizice cât și la cele chimice. Factorii de degradare în cazul rășinilor sunt: agenții chimici (ozonul, acizii, alcalii), radiațiile (radiațiile UV sau radiațiile IR), efectele chimice sau mecanice. Astfel, sub acțiunea factorilor de degradare, rășinile se îngălbenesc, devin insolubile sau pot suferi ruperea legăturilor. Particulele de polimer se ating între ele și difuzează pentru a forma continuitate. În comerț, emulsiile nu sunt fabricate prin amestecul propriu-zis al polimerilor cu apa, ci printr-un procedeu numit emulsio-polimerizare. În acest proces, mixtura dintre monomer și agentul de dispersie este dispersată în particule extrem de fine în interiorul apei. În momentul în care se consideră că emulsia a atins un nivel satisfăcător de dispersie se adaugă un polimer catalitic care face ca particulele monomerului să polimerizeze. Astfel se formează particulele de polimer dispersate în apă. Un factor important în ceea ce privește calitatea emulsiilor îl constituie agentul de dispersie, care face ca produsul final să aibă un caracter ușor acid sau alcalin. Există anumiți agenți care fac ca emulsia să aibă un caracter neutru. De aceea, folosirea emulsiilor trebuie efectuată cu precauție, pH-ul lor trebuind verificat prin intermediul hârtiei pH sau a pH metrului. Unul dintre avantajele cele mai mari ale acestor emulsii este că ele au un conținut ridicat de polimer (~ 50%) fără să aibă o vâscozitate extrem de ridicată. Când polimerul este dizolvat într-un lichid, vâscozitatea variază în funcție de concentrația polimerului ca și de dimensiunea moleculelor sale (greutatea moleculară). Când un polimer este dizolvat sub formă de emulsie vâscozitatea este în principal dată de numărul particulelor foarte fine de polimer ce se află în apă.
Deci, vâscozitatea este afectată de concentrația picăturilor de polimer dispersat nefiind afectată de dimensiunea moleculelor polimerului din interiorul particulei.
Odată ce produsul de consolidare a fost introdus în substanța operei de arta el nu mai poate fi în totalitate înlăturat, cu alte cuvinte consolidarea și fixarea sunt procedee mai mult sau mai puțin ireversibile.